Noi femeile suntem crescute sa fim printese. Adica sa gasim un barbat puternic, productiv, cu un statut in societate si noi sa fim bibeloul de langa. Un print. Sa zambim frumos, sa facem ce trebuie facut ca sa fim admirate de catre ceilalti. Sa traim conform regulilor regatului care apartin, normal, printului.
Suntem crescute sa ne maritam. Ni se implementeaza in cap ideea ca am reusit in viata daca ne casatorim. Alte substraturi ale casniciei nu iti sunt niciodata detaliate sau mentionate macar. Ziua nuntii este tabloul perfect la care toate suntem invatate sa aspiram. In rochie alba, cu gene false si un strat gros de fard de obraz. Succesul unui machiaj reusit este ca atunci cand te uiti in oglinda si nu te recunosti. Acum esti frumoasa. Ideea ca toate suspina pe langa tine gandindu-se cand o sa fie si ele atat de fericite ca tine. Suntem invatate ca ”trebuie sa tinem casa”. Sa gatim, sa spalam, sa facem curatenie, sa avem grija ca barbatul sa aiba camasa calcata la dunga ca deh, asa se vede cat de buna esti tu in calitate de nevasta. Si trebuie sa avem si copii, sa ii crestem si sa mergem si la serviciu. Si Superman a fost barbat. Trebuie sa avem si serviciu ca doar nu suntem inapoiate sa depindem de un barbat si sa fim casnice. Trebuie sa le facem pe toate. Nu conteaza atat de mult ce faci, daca iti place sau nu. Sa te plangi de serviciu este un imn national. Intradevar societate a evoluat de la bunica mea care a fost maritata de parinti cu bunicul pentru ca avea pamanturi si care dupa prima noapte a fugit la parinti care au batut-o si au trimis-o inapoi sa nu ii faca de ras in sat la generatia mamelor noastre cand era mai bine sa fii o sotie batuta decat divoratata la noi care, in marea parte a globului, avem luxul de a alege.
Dar sa nu alegem singuratatea. Asta este deplorabil oriunde. Esti ori ciudata ori dificila. Daca depasesti tiparele societatii devii marginalizata de cei care traiesc mandrii in micul patratel delimitat de ea. Femeile singure, independente intimideaza. De ce ea nu are nevoie de nimeni? Pentru ca ea este suficienta pentru ea. Pentru ca nu face ce trebuie ci ceea ce isi doreste. Iar rebeliunea asta este marginalizata vocal dar invidiata in tacere. Ele isi creeaza luxul de a-si alege momentul de maturitate emotionala deplina ca sa isi intemeieze o familie. Nu pentru ca este varsta, nu pentru ca asa e bine, nu pentru ca trebuie ci pentru ca sunt pe deplin constiente de ele si de persoana de langa. Pentru ca intemeierea unei familii este o urmare a unei relatii frumoase nu un pact care sa transforme o relatie deficitara in ceva frumos si functional. Pentru ca dupa petrecere si dans viata isi reia cursul normal, nimic nu se schimba.
Pentru voi, femeile care isi cautam drumul, care se cauta pe ele in interiorul lor va doresc sa aveti libertatea si bucuria de a traii in deplina liniste voi cu voi!