” Se apleaca si culege cu delicatete tulpina scurta. O sa gaseasca o cale sa i-o dea Gitei maine. Ajuns in camera lui, Lale pune cu grija pretioasa floare langa pat inainte de a se cufunda intr-un somn fara vise, dar a doua zi dimineata, cand se trezeste, petalele florii lui s-au separat si stau carliontate in jurul centrului negru. Numai moartea dureaza in locul asta.”
In goana spre evolutie ingropam trecutul punand piatra peste piatra cu fiecare amintire pierduta, fiecare tipat inabusit, fiecare adevar zugravit. Din greseli invatam cel mai mult, ele sunt motorul ce nu propulseaza. Pentru unii este prea trist sa citeasca, sa simta un procent atat de mic din ce au simtit altii incat nici nu merita mentionat. Dar este o parte atat de mare din istorie, atat de neagra incat trebuie tinutat minte, trebuie descoperita, despicata si cercetata si lipit un bilet mare de ”asa nu” pe dosarul acesta morbid. Si trebuie respectati acesti oameni care au cunoscut cruzimea in forma ei pura. Prin respect inteleg sa le tinem amintirea vie.
Despre lagare s-au scris multe si totul din amintirile supravietuitorilor. Trairile lor au reprezentata destul material incat sa alunge gandul fictiunii.
Pentru eroi, pentru voi, o amintire tinuta vie.