Nu știu multe din perioada interbelică dar m-au fascinat dintotdeauna pozele din perioada de glorie a României. Nu știu multe din perioada comunismului pentru că eram încă în scutece când a căzut regimul și am doar o vagă idee despre ce a însemnat bazată pe părerile contradictorii auzite. Unii spun că nu a fost așa rău, că aveau multe beneficii de care astăzi sunt lipsiți alții că nivelul de viată era îngrozitor de scăzut și că frica devenise prietenul lor cel mai bun. Știu doar că atunci când am vizitat închisoarea comunistă din Sighet am avut piele de găina tot timpul si un sentiment de oroare ce mă sufoca.
Gustul amar al ciocolatei prezintă ambele perioade și cu precădere tranziția dintre ele. Am înțeles că drepturile omului nu existau, că azi puteai fii bogat mâine sărac și am înțeles cum funcționa un sistem pentru înfrângerea căruia și-au dat viața mulți. Puterea de adaptabilitate a omului este extraordinară când sunt puși în fața unor dezastre.
Mi-a plăcut extraordinar de mult cartea în primul rând pentru că prezintă o bucățică din istoria României cu toate părțile ei bune și rele. Este într-adevăr jurnalul unei supraviețuitoare, a unei eroine care înfrunta închisoare, exilul în Bărăgan, sărăcia, dispariția persoanelor apropiate și își păstrează puterea de a privii spre viitor.