Nu îmi amintesc exact ce vârstă aveam când am citit cartea lui Mihail Sadoveanu dar simt și acum senzația pe care mi-a lăsat-o. Mi-a deschis ușa spre o lume care se schimbă permanent, ia forme și culori diferite, o lume ca un carusel ce te poartă spre înălțimi și adâncuri.
Prima carte a sădit în mine curiozitatea, a ridicat cortina banalității și mi-a arătat o lume cu posibilități infinite. A fost cartea care m-a învățat că între coperți pot găsi atât refugiu cât și un prieten care nu m-a dezamăgit niciodată, m-a așteptat cuminte să dau pagină după pagină și m-a ajutat sa pictez în imaginația mea noi forme și peisaje.
Este o cartea a cărei amintire o port cu drag și la care mă întorc din când în când. Cititul pentru mine nu este un hobby, este o necesitate. Fiecare carte citită mi-a crescut curiozitatea și dorința de a descoperi mai mult ca un aluat moale care crește și dă peste bol. Legătura mea cu cărțile este veche, stabilă și o să fie la fel de puternică și protectivă ca o haină veche ce ma învelește în zilele geroase.
Pentru voi care a fost cartea deschizătoare de drumuri pavate cu povești?