Cazul Magheru de Mihail Drumeș

” Când pleci dispari un timp din sufletul celor dragi. Absența ta alimentează clipă cu clipă uitarea. Și câteodată, brr! poți să mori de tot, căci în orice plecare te pândește primejdia. Și chiar când dormi, mori puțin, de aceea somnului i se spune moartea mică. Pretutindeni și oricând amenință moartea, din însuși momentul nașterii. Dar oamenii, până acum n-au învățat nimic din lecția existenței, iubesc viața fără să se iubească între ei, ceea ce e un nonsens, căci viața este un bun obștesc.”

.
” De altfel medicina nu-i decât o armă a răzvrătirii noastre împotriva naturii…”

.
” Când e tânăr îi place să creadă că moartea e doar problema părinților, unchilor și bunicilor. Raportând-o la alții i se pare acceptabilă, naturală, chiar necesară, fiecare din noi fiind posesorul unui grăunte de timp din vastul depozit al veșniciei. Dacă o raportează la sine, moartea devine înspăimântătoare, ilogică, nedreaptă și se apără cu toate armele care-i stau la îndemână să scape de ea, s-o amâne încă o bucată de timp, apoi alta, alta.”

.
Mihail Drumeș este un scriitor special pentru mine care mi-a deschis fereastra spre lumea permanent schimbătoare a cărților. Abia acum am citit Cazul Magheru pe care am găsit-o într-un anticariat. Ador cărțile vechi cu paginile îngălbenite și mirosul timpului trecut.
Povestea lui Ilarie Magheru începe cu familia în mijlocul căreia s-a născut și îl urmărim până la maturitate. Un copil inteligent, sensibil, îndreptat spre filozofie și întrebări despre existență care nu și-au revelat răspunsul niciodată este marcat de moartea primei iubite pe care o idolatrizează și o păstrează ca și companion toată viața. Urmează moartea mamei, cele două evenimente îi influențează profund viața și personalitatea. Ajuns medic în Argeș este chinuit de dorința de a studia împletirea spiritului cu medicina, idee indusă de medicul care, deși nu reușește să îi salveze iubita, îi implantează dorința de a deveni medic și de studia medicina alternativă în India. Dar pentru un vis atât de măreț are nevoie de o sumă mare de bani pe care el, din salariul lui, nu ar reușii niciodată să o aibă. Așa că în mintea lui încolțește ideea furtului scuzându-și lipsa de principii prin binefacerile pe care o să le facă ulterior. Situația propice vine dar conștientul lui șterge din mintea lui momentul infracțional. Frământat de ideile filozofice, principiile sfărâmate și dorința evoluției seamănă cu personajul lui Dostoievski din Crimă și pedeapsă. Se predă autorităților susținându-și vinovăția ferm. Dar când poliția umple golurile din memoria lui finalul care îi aduce liniștea mult dorită este surprinzător. La fel de surprinzătoare este și iubirea care îi crește în suflet pentru cea mai surprinzătoare femeie. Dar oare cum se împacă cele două iubiri în sufletul chinuit de existență al lui Ilarie? Finalul este magistral. Mi-a plăcut enorm de mult cartea. Mihai Drumeș nu m-a dezamăgit niciodată.
Recomand și Invitație la vals și Elevul Dima dintr-a șaptea.