Categorie: Literatura română
Editură: EMINESCU
Număr de pagini: 370
” Întotdeauna a avut o râvnă de a învăța, de a înțelege, de a imita și de a ajunge.”
” Bucuriile mari ale vieții le dau sentimentele fără treceri. Ele sunt rare, și numai inimile fragede le cunosc. Intrarea într-o nouă stare de suflet te înviorează mai întâi uitare… Tot ce a fost înainte se spulberă, și un timp nou începe.”
” Lupta ce se dădea în el, tânărul n-a purtat-o cu mintea. Simțea că dacă ar începe să judece, sub cleștele puternic al rațiunii, ar sfărâma o mulțime de lucruri gingașe, care alcătuiau lumea zbuciumului și nelimpezirii.
De aceea, el lăsă să se așeze și să se roadă impresii, sentimente și gânduri, purtându-le numai și nesilindu-le cu voința să intre în tipare. Simțea că numai în acest fel va putea stăpâni învălmășagul pe care-l ducea în el.”
” Și Bubi simțea că cele mai mari dureri ale noastre în viață ne vin dintr-o îndobitocire de care nu suntem răspunzători. Lucrurile cele mai hotărâtoare, care ne privesc, se petrec fără ca noi să aflăm ceva despre ele. Și gândul său, obișnuit cu șerpuirea și adâncirea, vedea că dragostea și moartea cresc undeva pentru noi, fără să știm, și că atunci când ne-am întâlnit cu ele, e nebunie să vrei să o ai întreagă pe cea dintâi și e prea târziu să o mai privești pe cea de a doua.”
” Acum parcă a simțit că se mișcă ceva în el, în piept, și a văzut de îndată că trebuie să se bucure, dar nu știa nici cum, nici de ce anume. După ce totul s-a clătinat o clipă în sufletul său, a înțeles că atunci când te iubește cineva trebuie să vie cu liniște și cu limpezime.”
Ion Marin Sadoveanu ne prezintă poveste lui Iancu Urmatecu în atmosfera sfârșitului de secol XlX. Crescut în condiții modeste de către tatăl măcelar și mama moașă, ambiția și dorința de îmbogățire și recunoaștere a propriei valori îl fac să urce pe scara socială. Ajunge mâna dreaptă a Baronului Barbu care are deplină încredere în el. Sub protecția artistocratului, Urmatecu fură sistematic dar cu limită din averea Baronului ajungând să dețină o avere importantă. Baronului, om cu o bogăție imensă, îi este silă să-și îngrijească singur avutul așa că deși știe că Iancu îl fură, preferă să închidă ochii pentru a avea în continuare pe cineva care să îi administreze averea.
Urmatecu este un om determinat, cu țeluri clare în cap, afemeiat și tiran cu familia. Soția supusă, gospodină și la curent cu aventurile soțului ei printre care se află chiar cumnata lui Jurubița, încearcă să le pună capăt cu diplomație și își sfătuiește soțul în momentele dificile. Amelica, singura fată al lui Urmatescu în care acesta își pune toate țelurile la care el, din cauza începutului lui modest nu poate accede, este o femeie plată ce plutește prin viață contrar dorințelor lui Urmatescu. El face tot posibilul pentru a oferi urmașilor lui accesul la o viață și o societate străină pentru el. Prin înșelăciune obține o moșie de la Baronul Barbu, moșie care intră în zestrea fetei pe care o căsătorește cu un medic care, deși vine dintr-o lume modestă, are un statut social dorit de Urmatescu.
Un personaj important este Bubi, moștenitorul Baronului. Băiat din înalta societate, crescut pe banii familiei în Viena este străin de partea practică a vieții. Se îndrăgostește de Jurubița, fosta amantă a lui Urmatescu, care aproape îl ruinează. Rămas orfan de tată, părăsit de iubită, cu averea aproape pierdută printre degetele Jurubiței ajunge tot la Urmatescu, care deși furase din averea tatălui său, este mânat de sentimente de recunoștință față de familia care l-a propulsat în viață.
Romanul este complex, cu multe personaje foarte bine dezvoltate. Evoluția lor psihologică de-a lungul anilor și întâmplărilor prin care îi poartă viața este bine conturată. Mi-a plăcut foarte mult conturarea personajelor, intriga construită în jurul lor și scriitura cu aer balzacian.