
Categorie: Mister, Polițist
Editură: RAO
Număr pagini: 216
Nu am citit foarte multe cărți semnate de Agatha Christie dar intenționez să le bifez pe toate. Din ce am citit până acum este preferata mea. Este foarte concentrată pentru că nu conține un mister ci 13! Bineînțeles nu sunt atât de detaliate dar mi-a plăcut mult avalanșa de întâmplări.
Cum se întâmplă în cărțile autoarei personajele le cunoști de la prima pagină. O întâlnire între prieteni și cunoscuți este piperată cu întâmplări și mistere al căror final le cunoaște doar povestitorul iar ceilalți trebuie să ghicească autorul. E ca un jos de societate. Printre cei prezenți se găsește Miss Marple, care apare pentru prima dată într-o carte a Agathei și este singura care ghicește autorul de fiecare dată, uimindu-i pe cei prezenți.
Cartea este împărțită în 13 capitole, în fiecare fiind prezentată o poveste. Așa aflăm despre criminalul care se ascunde în spatele unei legende mistice, despre cuplul care țese povești în care prind tinere care își pierd averea și întâlnesc moartea, despre cum să omori o persoană și să reușești să îi iei locul în societate și multe altele.
Sunt două întâlniri care aduc lumină în cazuri complicate, fiecare spus de către o persoană iar la final Miss Marple are un caz al ei la care participă.
Mi-a plăcut că implică cititorul în rezolvarea cazurilor, eu una mi-am dat cu părerea de fiecare dată și o singură dată am găsit vinovatul.
Mi se pare greu să descriu cărțile autoarei pentru că nu am ce să scriu despre ele. Sunt perfecte, sunt ușor de citit, mult dialog, intrigă complexă, multe personaje și rezolvarea vine abia la sfârșit așa că stai cu sufletul la gură. Are un stil bine definit pe care l-aș putea recunoaște și dacă nu aș ști cine este autorul.
Agatha Christie este cu adevărat un autor colosal, genul de scriitor care nu trebuie ratat!