Categorie: Ficțiune, Literatura română
Editură: Editura Eminescu
Număr de pagini: 234
” „ O fi”, această vorbă atât de românească îi veni în minte. Și de la vorbă îl prinse gândul soartei țăranilor: ce buni erau că o primeau așa cum era!”
” Cine ești tu, călător de o clipă pe pământul tău, trăitor de o zi, când atâtea pământuri umplu veșnicia deasupra?”
” Ca la toți oamenii echilibrați, dar cu fantzia caldă, nimicnicia făpturei noastre față cu natura uriașe, era o cauză statornică de melancolie, iar pe de altă parte scânteia ce arde în noi, facultățile noastre sufletești, un continuu îndemn de a trăi. A pricepe că nu ăpți pricepe și că nu ești în stare de-a împiedica împlinirea legilor firei, este deja interesant; dar a pricepe pentru ce nu poți pricepe, e minunat, fiindcă dacă ai putea înlătura pricina pentru care nu poți pricepe și care e parte din tine, parte afară din tine, ai pricepe totul! Viața e plină de durere și de farmec. Ce somn adânc doarme spațiul între stele! Între fiecare stropitură de lumină din Calea Lactee sunt milioane de poște de singurătate. Și unde ne ducem noi, după moarte? noi, partea aceasta ce se desprinde din tiparul de acum? Nicăiri. Murim în noi înșine, cum mor făpturile unui vis, în vis.”
Cartea este împărțită în două după cum este și titlul dar este o singură poveste. În prima parte acțiunea se desfășoară între 1894 și 1895 și prezintă viața la țară a familiilor boierești.
Boierul Dinu Murguleț trăiește în Ciulnița cu soția lui Sofia, fiica Tincuța și sora lui Dinu, Diamandula, o bătrână care refuză să moară până nu își revede fiul, pe Matei, plecat de șapte ani la studii în Palermo, Italia.
Ce-a de-a doua familie este cea din Comănești, rudă cu Dinu formată din Sașa, Mihai, Mary și Victoria, copii rămași orfani și protejați de Dinu. Sașa fiind sora mai mare este mama celorlalți și răspunzătoare de bunăstarea familiei.
Tănase Scatiu este un parvenit, un nepot al unui fost vătaf la curtea boierului Dinu. Este marginalizat de toți din cauza originilor lui dar mai ales al caracterului lui mojic și bădăran. El trăiește cu mama lui, Prohira, alcoolică și plină de venin.
Perioada istorică în care personajele își trăiesc viața este exact perioada în care țăranii sătui de jugul boierilor și susținuți de zvonuri socialiste încep să se răscoale.
Matei aflând că mama lui este pe moarte și sătul de plaiuri străine vine acasă unde este așteptat de toată familia. Mama lui moare mulțumită că îl vede dar supărată pentru puținul timp avut cu fiul ei. Matei ia în primire moșia lui și începe să facă trecerea de la studentul în străinătate la boier pe moșie. Se aproprie de Sașa , împlinindu-i dorința mamei de a se căsători cu ea. În același timp, Mihai, ajuns la douăzeci de ani se pregătește să plece la studii la Paris, lăsând acasă pe Tincuța cu promisiunea de a-l aștepta până se întoarce și a se căsători.
Tănase Scatiu vrea să o ia de nevastă pe Tincuța fiind încântat mai ales de averea acesteia. Boierul Dinu refuză cu încăpățânare să își dea fata educată unui mitocan avar și parvenit însă soția lui insistă din dorința ascunsă de a-și avea în continuare fata aproape.
Partea a doua a cărții m-a surprins. Acțiunea se desfășoară între 1895 și 1896. O găsim pe Tincuța căsătorită cu Tănase Scatiu, mamă a unei fetițe. Dinu este bătrân, bolnav și prins în casa lui Scatiu în timp ce acesta dispune de toată averea lui. Mama Tincuței murise după doi ani de la căsătoria fetei. Evenimentele sunt prezentate retrospectiv. Tincuța și Mihai trecând anii și distanța peste ei s-au schimbat și au uitat de promisiunile făcute. Tincuța visează la casa ei și crede că Tănase i-o poate oferii însă este prinsă într-o căsnicie unde este tiranizată și umilită. Singurul lucru care ăi aduce bucurie este amintirea lui Mihai. Tănase Scatiu își tiranizează țăranii care îi lucrează moșia, face orice pentru bani ajungând și cămătar. Intră în politică și prin înșelăciuni și falsuri ajunge să posede multe bunuri care nu îi aparțin. Vrea și pământul țăranilor și ajunge să se judece cu ei pentru asta iscându-se o revoltă în sat din care abia scapă.
Tincuța îl revede pe Mihai și îi spune tot ce are în suflet, tot ce a păstrat din iubirea lor apoi moare. Viața groaznică pe care o avea o ucisese într-un final. Toți se întâlnesc la înmormântarea acesteia care este transformată de Scatiu într-un circ caracteristic lui.
Finalul cărții este justițiar și tare mult mi-a plăcut. Duși la limita existenței și răbdării țăranii îl cer pe boierul Dinu înapoi. Dinu, bătrân reușește să fugă la moșie iar pe drum anunță țăranii să vină după el. Scatiu orbit de furie aleargă după el și încearcă să îl ducă înapoi însă țăranii îl linșează.
Cartea mi-a plăcut mult pentru că prezintă o perioadă despre care nu știu prea multe. Știu despre perioada cu boierii și țăranii. Bunica îmi arăța un turn de apă pe jumătate demolat și îmi spunea că atât a mai rămas de la boier. Îmi pare rău că nu mai pot afla detalii de la ea despre viața de atunci. Asuprirea țăranilor a rămas atât de impregnată în mentalul colectiv al românilor încât și acum folosim expresii născute atunci. Toți vor să fie boieri, nimeni nu vrea să fie țăran. Prezintă mentalitatea românească a ambelor categorii sociale, viața lor de zi cu zi și începutul sfârșitului tiraniei boierilor.
Limbajul este uneori greoi din cauza expresiilor vechi folosite dar se citește ușor, predomină dialogul iar numărul mare de personaje este copleșitor la început dar după ce te familiarizezi cu ele cititul curge ușor.
” În război” este continuarea acțiunii și abia aștept să o descopăr. Îmi place mult când citesc despre România din diferite perioade istorice pentru că în cărți găsesc detalii a vieții lor zilnice, emoțiile lor, dorințele și tristețile lor nu doar niște evenimente plate scrise cu liniuță. Răscoala țărănească a fost în 1907 dar până atunci ura colectivă a crescut, viața lor grea a răbufnit în mici revolte rapid înăbușite.
Este o carte minunată, o lecție de istorie și un izvor de emoții.