Categorie: Dezvoltare personală, Psihologie
Editură: INTROSPECTIV
Număr de pagini: 265
Fiecare persoană are nevoie de un spațiu unde să se simtă în siguranță, acceptat așa cum este, protejat și iubit. Acest spațiu ar trebui să fie cadrul familial, însă de cele mai multe ori nu este așa.
Copilul interior reprezintă totalitatea experiențelor, bune sau rele, trăite în copilărie, alături de părinți și alte persoane importante. Aceste experiențe, deși nu ni le amintim, trăiesc în interiorul nostru și de multe ori deciziile noastre izvorăsc din ele. Reprimarea amintirilor este un mecanism de apărare însă copilul interior determină ce simțim, ce gândim, pe baza acestor amintiri.
Copilul interior cuprinde emoții pozitive și emoții negative. Cel care înmagazinează emoțiile pozitive este denumit copilul lumină, iar cel cu emoțiile negative este numit copilul umbră.
Cartea ne dezvăluie mecanimsele copilului umbră, ne pune la dispoziție noțiuni teoretice și exemple practice să îl înțelegm, plus o serie de exerciții care ne ajută pe noi ca adulți să rezolvăm bagajul emoțional negativ pe care îl păstrăm în noi. Ulterior descoperim copilul lumină, care cuprinde toate sentimentele pozitive, cum să aducem la lumină emoțiile pozitive, ca în final să reușim să trăim cu aceste părți în armonie.
Noi oamenii avem patru nevoi psihice fundamentale care nu se schimbă de-a lungul vieții:
⦁ nevoia de apartenență;
⦁ nevoia de autonomie și control;
⦁ nevoia de satisfacere a plăcerii, respectiv de evitare a neplăcerii;
⦁ nevoia de încredere în sine, respectiv de recunoaștere.
Probleme emoționale apar atunci când una sau mai multe nevoi nu sunt împlinite.
Copilul interior se dezvoltă în primii șase ani de viață, când medical se formează structura creierului. Mecanismele, crezurile pe care le înmagazinăm în acești șase ani sunt cele de care o să ne folosim toată viața.
Unele trăsături ale personalității sunt condiționate genetic, de exemplu introversia sau extroversia, restul sunt decise de mediul înconjurător și educație.
Fiecare părinte face tot ce poate pentru propriul copil, însă de multe ori și ei vin din urmă cu foarte multe răni emoționale pe care le dau, inconștient, mai departe. Nu există rețeta perfectă sau părinții perfecți și este important ca fiecare să conștientizeze că suntem oameni, deci suntem supuși greșelilor, emoției și unui permanent proces de dezvoltare.
Autoarea prezintă o mulțime de mecanisme de apărare. modul cum acestea iau naștere și urmările lor. De exemplu un capil care rareori a simțit că și-a mulțumit părinții este sensibil la critici.
Eul adult este un fel de arbitru între copilul umbră și cel lumină și tot el poate, rațional, să își înțeleagă și rezolve probleme emoționale.
Cartea prezintă și exemple pentru a ne face să înțelegem mai ușor și pe lângă exercițiile punctate, începem prin desenarea copilului umbră și completarea lui cu emoțiile negative simțite, mecanismele de apărare ca apoi să desenam copilul lumină și să punem pe foaie și emoțiile pozitive.
Mi-a plăcut că are și o parte practică, un limbaj ușor și destul de multă informație. Mai jos las o listă formată din informațiile care mi-au rămas în minte:
⦁ Orice vârstă am avea, suntem conduși de emoțiile pe care le-am trăit în copilărie, în special în primii șase ani de viață;
⦁ Copilul interior determină ce simțim, gândim și ne influențează acțiunile atâta timp cât nu suntem conștienți de el și trăim pe pilot automat;
⦁ Inonștient este sinonim cu atomat;
⦁ Experiențele negative devin tipare la care ne raportăm toată viața;
⦁ Ținem minte în special experiențele negative deoarce ele sunt legate de supraviețuire, trebuie să le evităm pentru a trăi;
⦁ Eul adult este partea rațională care poate acționa conștient;
⦁ În copilărie internalizăm crezuri în funcție de interacțiunea cu cei apropiați;
⦁ Copii sunt crescuți prin interdicții, deci fiecare om are un copil umbră în el;
⦁ În ochii copiilor, părinții sunt perfecți și ei nu greșesc niciodată de aceea când sunt certați ei ajung să creadă că ” nu sunt în regulă”;
⦁ În primii doi ani de viață învățăm dacă suntem doriți și căpătăm încrederea vitală ( în propriile forțe și în ceilalți);
⦁ Capacitatea de a reflecta este esențială pentru a-ți cunoaște motivele, gândurile, sentimentele și a le pune în accord cu faptele;
⦁ Când nu este împlinită nevoia de apartenență, copilul ajuns la maturitate, evită legăturile strânse sau devine dependent de alte persoane;
⦁ Când nu este împlinită nevoia de autonomie de către părinți excesiv de protectori, la maturitate este enxios și se îndoiește de proriile capacități. În schimb părinții care îndepărtează piedicile din calea copilului, îi formează acestuia o dependență de alte persoane care trebuie să facă același lucru pentru el;
⦁ Dacă unui copil nu îi este satisfăcută nevoia de plăcere, adultul o să dezvolte norme care îi interzic să se bucure de plăcerile vieții și dezvoltă un comportament compulsiv;
⦁ Sentimentul de încredere în sine este epicentru psihicului nostru. Când această nevoie nu ne este împlinită, adultul o să caute recunoaștere din exterior;
⦁ În cazul părinților foarte exigenți, copilul își reprimă toate dorințele și sentimentele care contravin imaginii visate de părinți. În acest caz fie încearcă să devină copilul dorit din dorința de armonie și recunoaștere, fie se revoltă;
⦁ Capacitatea părinților de a se pune în pielea copiilor lor este cel mai important criteriu al competenței educaționale;
⦁ Dinamica copil-părinți poate depinde și de compatibilitatea lor;
⦁ Copii excesiv de răsfățați au o toleranță scăzută la frustare, sunt considerați agasanți de cei din jur și au probleme în a se adapta într-o comunitate.
⦁ Una din problemele des întâlnite în rezolvarea problemelor copilului interior este loialitatea față de părinți pentru că procesul psihologic implică privirea părinților cu ochi critici și au sentimentul că îi trădează;
⦁ Convingerile noastre profunde și inconștiente reprezintă filtrul percepției noastre;
⦁ Unele probleme pot fi înțelese de eul adult, însă copilul interior care este responsabil cu emoțiile nu;
⦁ Proiecția noastră asupra realității inoculate prin educație nu este realitatea absolută;
⦁ Mecanismele de apărare sunt multiple: negarea realității, victimizarea, cautarea perfecțiunii, căutarea armoniei prin conformare excesivă, dorința de a deține controlul, sindromul salvatorului, agresivitate, retragere și evitare, dependențe, narcisim etc
⦁ Unele predispoziții genetice și crezuri ale societății ne modelează. De exemplu bărbații își blochează sentimentele pentru că societatea a propagat ideea slăbiciunii asociată cu sentimentele în cazul sexului masculin;
⦁ Un om detașat de sentimentele lui nu este în contact cu nevoile lui;
⦁ Empatia este capacitatea de a putea rezona cu alte persoane;
⦁ Fenomenul epuizării – burnout- poate apărea atunci când un om face eforturi prea mari, iar succesul se lasă așteptat;
⦁ Echilibrarea emoțională este un proces care poate părea dificil dar care aduce multă liniște și înțelegere în raport cu propria persoană;
⦁ Fiecărui comportament actual îi corespunde o emoție din copilărie. Ca adulți doar folosim tiparele formate în copilărie;
⦁ Puteți folosi ca mantră interioară deviza lui Popeye Marinarul :” Sunt ceea ce sunt, și asta e tot ce sunt.”
⦁ Acceptarea de sine nu exclude dezvoltarea. Dimpotrivă, recunoașterea imperfecțiunilor mă ajută să mă șlefuiesc ca persoană.
Cartea conține multă informație pe care nu o pot reda aici, de asta am selectat câteva idei cu care am rămas. Cred că este o carte care ar trebui să fie musai pentru fiecare persoană pentru că toți suntem copii prinși într-un corp adult care înoată prin viață.