
Categorie: Fitness și dietă
Editură: LIFESTYLE PUBLISHING
Număr de pagini: 255
” Tema generală a acestei cărți este crearea unei stări de sănătate din perspectivă holistică: claritate mentală și disciplină, putere și stare fizică bună, și echilibru emoțional. Vei ajunge la acest nivel prin valorificarea disciplinei pentru a pune în practică toată informația și cunoașterea câștigate, astfel încât să începi să faci alegeri mai inteligente în legătură cu alimentația și cu activitatea fizică.”
” Dacă ai fi trăit într-o lume în care ai fi fost nevoită să fugi de lei pentru a supraviețui, în care ar fi trebuit să vânezi pentru mâncare, să cari încărcături grele fără avantajele unor mașini, să îți construiești propria casă și să faci focul, ar fi trebuit să fii puternică, altfel mureai. Însă nu trăiești într-o lume care să îți ceară să folosești forța brută pe tot parcursul zile. Trăiești într-o lume în care poți să conduci până la drive-in, poți să te arunci într-un scaun pentru a munci o zi întreagă și în care îți petreci seara pe canapea, în fața televizorului, înainte să te târăști spre patul tău confortabil. Chiar dacă muncești din greu toată ziua, în fiecare zi, viața ta cotidiană îți poate slăbi corpul. Această moliciune este un criminal al vremurilor moderne, echivalentul leului din savană ( de fapt, leul era mai bun pentru că îi determina pe oameni să se miște).”
Acum câțiva ani a început să mă intereseze sănătatea atât fizică cât și emoțională. Am început să fiu atentă la ce mănânc, să citesc etichetele alimentelor și să fac mișcare. Am început pur și simplu să am grijă de mine într-un mod real și conștient. Tiparele urmate de-a lungul timpului sunt greu de eliminat așa că deraiez de multe ori de la traseul propus și asta este o muncă continuă. Uneori devin frustrată când văd că după atâta timp cantitatea de zahăr care îmi ajunge în stomac este tot imensă. Dar sunt conștientă și de lucrurile bune pe care am reușit să le transform în obiceiuri și stiu că este o călătorie ce o să dureze toată viața.
M-a atras titlul cărții și recunosc că tare mult îmi place de Cameron Diaz. Cartea este structurată în trei părți mari: alimentația, fitness și mintea. Fiecare parte conține noțiuni generale.
Partea cu alimentația ne prezintă efectele nocive ale alimentelor procesate, avantajele alimentelor integrale, valorile nutriționale, exemple de mâncăruri sănătoase etc.
Capitolul cu mișcarea fizică ne atrage atenția la sedentarismul pe care toți îl practicăm și ce efecte urâte are. Mișcarea este ceva de care avem nevoie pentru a trăi sănătos și armonios, nu un moft sau ceva izvorât din dorința de a ne încadra fizic în standardele sociale. Mișcarea este sinonimă cu sănătatea. Mult timp m-am uitat cu admirație la tipele care păreau rupte din reclamele pentru articole sportive și aveam în cap ideea că ai nevoie să ai un echipament bun, abonament la sală și un bidon de apă pe care l-ai ales după trei zile de căutari. Acum mă îmbrac în ce apuc și urc pe munte cu tricoul lipit pe mine de la efort și cu un zâmbet mare pe față.
Ultima parte este despre mintea noastră, despre desfințarea obiceiurilor nesănătoase prin înlocuirea lor cu altele mai bune, despre a deține controlul asupra propriului corp și despre planificare. Planificarea alimentației distruge scuzele alea că nu avem timp, nu avem altceva la dispoziție etc.

Nu este o carte care aduce prea multe informații noi, majoritatea le găsești la orice căutare pe internet. Însă fiind structurate bine și atingând mai multe aspecte ale omului care controlează voluntar sau involuntar alimentația îți face o idee de ansamblu despre organismul uman. Dacă vrei să faci o schimbare în bine în viața ta, cartea asta este un început. Dar oricâte cărți ai avea în bibliotecă despre alimentație sau sport, munca tot tu o depui așa că informația trebuie urmată de practicarea unor noi obiceiuri sănătoase.