Categorie: Dezvoltare personală, Spiritualitate
Editură: CURTEA VECHE
Număr de pagini: 250
„ Omul se naște plăpând și sensibil,
La moarte e tare și înțepenit.
Mlădițele tinere sunt flexibile și fragede,
Când planta se usucă, se întăresc și mor.
Ce-i tare și-nțepenit exprimă moartea,
Ce-i slab, plăpând, sensibil e semn al vieții.
De aceea soldații care sunt prea duri nu rezistă
Copacul prea dur se crapă.
Poziția celui puternic și măreț este joasă
Iar poziția celui slab și fragil este înaltă.”
” Caracterul alunecos al tuturor tipurilor de fericire este un lucru bine cunoscut și se spune că „ cei care caută fericirea n-o găsesc niciodată”. Iar acest lucru este valabil mai ales în cazul acelui tip de fericire care nu depinde de evenimentele exterioare, care aparține naturii individului și care rămâne neafectată de suferință. ”
Alan Watts ne oferă câteva direcții pentru a afla răspunsul la această întrebare pe care toți o avem prin dezbaterea contrastului filosofiei orientale și cea occidentală. Prin disecarea religiilor și credințelor diferite în care am fost crescuți ne oferă câteva directive pentru a găsi răspunsul la această întrebare. Nu, el nu oferă un răspuns deși nouă, occidentalilor a cărei minte rațională domină spiritualitatea, tare mult ne-ar plăcea o rețetă standard.
Noi vedem fericirea ca pe ceva ce trebuie obținut, o stare pentru care trebuie să facem ceva pe când obiectul căutării suntem noi înșine, cei ce căutăm. Fericirea nu poate fi obținută prin vreo străduință, principiul esențial este cel al relaxării, fericirea ne însoțește mereu la fel ca proprii ochi.
Evoluția societății a dus la ruperea omului de propriile rădăcini și l-a îndepărtat de esența lui deci sursa nefericirii noastre este conflictul dintre noi înșine și univers.
Toți vrem să fim fericiți, nimeni nu vrea să trăiască durerea, tristețea, dezamăgirea dar toate sunt aspecte ale vieții. Nu poți trăi doar părțile frumoase. Ca să îmbrățișezi viața trebuie să trăiești toate aspectele ei. Viața este ca un munte. Îți place să urci, îți place priveliștea din vârf însă trebuie să și cobori. Noi gândim în nuanțe contrastante: rău – bine; alb – negru; fericire – durere și vrem doar părțile bune. Cine vrea să fie nefericit? Nimeni. Toți fugim de asta deși asta înseamnă să fugim de viață.
Pentru dobândirea libertății spirituale omul trebuie să accepte că este incapabil, că nu poate controla nimic, că este supus unor forțe superioare în fața cărora este neputincios. Viața trebuie trăită, simțită, este un dar pe care l-am primit nu trebuie să încercăm să o modelăm mereu, să o transformăm în ceva ce credem noi că trebuie, că ne-ar aduce fericirea. Fericiți ar trebui să fim doar pentru că am primit-o. Trebuie să o privim ca un copil curios, să vedem ce ne mai aduce, ce mai putem simți, experimenta în această perioadă scurtă de timp.
Religia vede spiritualitatea ca pe o lume imaterială la care ai acces doar după moarte, viața pe pământ fiind doar o pregătire pentru dobândirea salvării. O dată cu evoluția societății, religia a pierdut mult din teritoriu. Dacă înainte ea era singura care avea răspunsuri pentru întrebări legate de originea bolilor sau lipsa ploii, în prezent omul modern are nevoie să fie convins la nivel rațional de principiile ei, doctrinele bisericii punându-l într-o poziție inconfortabilă pentru că i-a distrus credința într-o putere salvatoare. Religia vede lumea spirituală opusă celei materiale distrugând astfel utilitatea ei.
Pentru orientali spiritualitatea este un sentiment profund de libertate interioară care are la bază realizarea faptului că sinele nostru este într-o armonie totală cu viața. Omul este doar partea unui întreg format din tot ce există pe această lume ca florile, pomii, omul fiind doar o manifestare ale aceleiași forțe creatoare.
Atunci când occidentalii au avut acces la înțelepciunea orientală au fost fascinați. Au văzut în orientali liniște, pace și au adoptat practicile lor ca yoga sau meditația. Unii au renunțat la tot și s-au identificat total cu noua credință. Însă occidentalii fiind formați, crescuți într-o cultură diferită nu pot devenii altceva. Am simțit asta pe pielea mea.
Când am fost în India am fost fascinată de liniștea lor în mijlocul vacarmului, de pasul lor încet prin viață, de bucuria lor pentru orice lucru mărunt. Dar am realizat că nu o să pot niciodată să adopt viața lor, structura mea este mult prea diferită de a lor. Este minunat să interacționezi cu ei periodic, te aduc cu picioarele pe pământ și te fac să fi recunoscător pentru tot ce ai.
Mi-a fost foarte greu să scriu despre carte pentru că ea oferă anumite unghiuri din care poți privii lucrurile însă nu îți oferă un răspuns, te face doar să înțelegi că răspunsul este în interior.
Ce este fericirea pentru voi?