Categorie: Biografii, Memorii, Jurnale
Editură: Trei
Număr de pagini: 380
„ Iar ea e mândră de ei din acest motiv și vreau să fiu și eu la fel. E ca și cum ar crede că n-am să simt niciodată durere, așa că am să fiu mereu în stare să fac ceea ce se așteaptă din partea mea. Uneori cred că are dreptate. Însă nu sunt pregătită să șterg definitiv din viața mea posibilitatea de a avea parte de bucurie și să trăiesc ca ea înseamnă să renunț la orice emoție. Sunt convinsă că toată capacitatea mea de a avea sentimente profunde e cea care mă face o ființă ieșită din comun și e biletul meu spre Țara Minunilor. Nu va mai dura mult până când voi găsi pe noptierea mea o tinctură cu eticheta „ Bea-mă”.
Deborah Feldman și-a scris povestea vieții ca suport în bătălia pe care a dus-o cu o sectă a hasidismului, numită Satmar, numele orașului Satu Mare în indiș, un oraș din Transilvania. Născută și crescută în această sectă, momentul rupturii a adus un val de evenimente iar autoarea și-a făcut publică povestea pe social media și prin această carte pentru a transforma opinia publică într-un suport în bătălia pentru custodia copilului ei.
Nu știam că hasidismul este o sectă, religie, cultură formată din evrei care au reguli mai stricte decât majoritatea. Comunitatea își duce traiul în America ca un grup închis, au propria școală, unde fetele studiază puțin și în principiu propria religie, funcționează după regulile patriarhatului, bărbații sunt suportul financiar, fetele sunt măritate devreme cu parteneri aleși de părinți apoi devin mame și casnice. Toată viața se învârte în jurul regulilor religioase care sunt stricte. Femeile nu au voie să își arate public părul așa că poartă peruci și de cele mai multe ori se tund la zero, hainele trebuie să acopere tot, au voie să citească doar cărți religioase. Toți duc o viață foarte închistată, limitată. Unii înțeleg asta și nu puține sunt cazurile în care persoane din comunitate pleacă. Acesta a fost cazul mamei autoarei care este căsătorită cu tatăl ei pentru că acesta avea o situație financiară bună, realizând abia după problemele lui psihice. Atunci când aceasta pleacă, comunitatea îi oprește copilul care crește oarecum marginalizată de comunitate pentru că este copilul unei femei păcătoase și al unui bolnav psihic. Este crescută de bunici și rude. Devine o persoană senzitivă, are o inteligentă nativă crescută, o capacitate de autoreflexie dezvoltată și o lume interioară care o împinge să descopere lumea dincolo de ce i se spune că este. Ca și copil și adolescentă respectă regulile deși le simte ca pe o haină strâmtă. Își dorește foarte mult să se integreze și să fie ca ceilalți dar când realizează ce sacrificiu de sine ar trebui să facă pentru asta decide să își păstreze autenticitate. Devine profesoară apoi este căsătorită cu un partener ales de familie. Visează la o căsătorie frumoasă, își dorește să fie iubită și mai ales vede căsătoria ca pe o libertate de a fi ce își dorește.
„ Așa că, în cele din urmă, mama n-a mai avut niciun punct de sprijin. Nu tu soț, nu tu familie, nu tu casă. La facultate simțea că e o ființă vie, care are un țel și o direcție în viață. Atunci când nu mai are niciun motiv pentru care să rămâi. Atunci când nu mai ai niciun motiv pentru care să rămâi, pleci; te duci într-un loc în care poți fi util, unde oamenii te acceptă.”
Căsătoria a fost un eșec. Fără o educație sexuală a partenerilor intimitatea a fost un dezastru. Este șocant să vezi cât de puține lucruri știu despre propriul corp și despre sexualitate în general. Totul este ascuns și acoperit cu un strat gros de rușine. Până și căsnicia aparține comunității, problemele sunt știute și comentate de toată familia. În singurul moment în care cei doi reușesc să aibă un contact sexual, rămâne însărcinată. Naște un băiat. Își continuă studiile fără ca familia să știe și în ea prinde contur ideea de a părăsi comunitatea și caută o soluție pentru a-și păstra copilul și pentru a se susține financiar după. Și reușește.
„ Dacă ești forțat să îți înfrunți temerile zilnic, acestea se dezintegrează, asemenea iluziilor optice pe care le privești de aproape. Poate că faptul că am fost mereu protejată m-a făcut mai temătoare și mai târziu voi păși cu prudență în lumea necunoscută, fără să mă cufund niciodată în ea complet, și, ori de câte ori simțurile îmi vor fi copleșite, am să mă retrag imediat în familiaritatea propriei mele vieți. Ani la rând aveam să rămân cu un picior într-una și cu unul în cealaltă, atrasă către universul exotic aflat de cealaltă parte a portalului, dar smulsă cu putere și trasă înapoi de clopoțeii de alamă din mintea mea ce-mi semnalau posibile pericole.”
Îmi place mult să citesc despre alte culturi. Noi creștem într-un anumit mod care pentru noi este normalitatea și ni se pare ciudat când auzim despre alt mod de a trăi însă pentru fiecare realitatea și normalul este ceea ce trăiește zi de zi. Atunci când te rupi de societatea și normele în care ai trăit porți în tine dezrădăcinarea toată viața. Ceea ce trăim ca și copii ne formează și rămâne cu noi toată viața. Mi-a plăcut mult cum a expus tot tumultul interior, atât din perspectiva copilului cât și a adultului. Este nevoie de o mare putere interioară și curaj să poți să îți schimbi viața în acest mod, curajul venind de cele mai multe ori din disperarea și durerea pe care o trăiești în fiecare zi. Autoarea a pus sub microscop o comunitate despre a cărei existență nici nu știam și în mare toate sunt la fel, diferă regulile, limitele, religia, însă sunt fire invizibile care parcă se întind peste tot. Rușinea, așteptările, dorința de integrare, problemele familiale și multe altele sunt larg răspândite. Autoarea este o dovadă vie că tot ce îți conturezi în interior poți avea în exterior atâta timp cât ești dispus să faci pași pentru asta, indiferent de costuri. Viața nu este roz pentru nimeni, nimeni nu primește nimic din cer, toată lumea se zbate pentru propriul echilibru și cu atât mai mult apreciez curajul de a-și spune propria poveste nu doar finalul fericit.