Categorie: Dezvoltare personală, Relația de cuplu
Editură: Vellant
Număr de pagini: 134
Cred că titlul ar trebuie să fie „ Cum să ne gândim în mod corect la sex”. Această parte a vieții noastre care ne aduce atâta plăcere și tot atâta frustrare, care încă este un subiect care cum ne atinge urechile sensibile cum lăsăm privirea în jos, zace sub straturi de rușine și idei despre cum ar trebui să fie și nu este. Toți avem senzația că suntem ciudați, diferiți, nu ne exprimăm nevoile și dorințele sexuale pentru că nu sunt aliniate cu ideea de normalitate indusă de niște standarde sociale aberante.
Sexul este o forță perturbatoare, sălbatică, animalică ce nu s-a încadrat niciodată în canoanele sociale tocmai de asta a fost modelată, ștearsă, băgată sub preș de religie, societate.
De ce ne place atât de mult să facem sex? Conform biologiei evoluționiste perpetuarea speciei stă în spatele dorinței sexuale. Poate asta explica dorința inconștientă dar nu și alegerile conștiente pentru un anumit partener. De ce sexul este învăluit în rușine? Rușinea începe în adolescență atunci când trupurile ni se maturizează și devin pregătite pentru sex conștientizăm riscul de a părea obsceni în fața celorlalți. Numărul persoanelor cu care ne împărtășim fanteziile sexuale este mic, foarte mic. Sau le păstrăm pentru noi pentru că identitatea noastră socială intră în conflict cu așteptările celorlalți de la noi.
Erotismul este forma supremă a intimității sexuale, modul prin care evadăm din convenții și ne exprimăm neîngrădiți. Presupune o vulnerabilitate și o asumarea a propriei sexualități la care ajungi prin maturizare. Intimitatea trebuie să fie un paradis al acceptării, locul unde nu există rușine, noțiunea de normalitate sau așteptări. În sexualitate nu există balanța curat/ murdar, sexul ne purifică, prin sexualitate ne cunoaștem laturi ale propriei personalități.
Alain de Botton ne mai luminează la capitolul lipsa sexului într-o relație de lungă durată, unde refuzul este cu atât mai dureros când vine din partea unei persoane care a ales să își petreacă viața cu noi. Lipsa lui vine din dificultatea îmbinării vieții cotidiene cu cea erotică. Din faptul că ne-am pierdut capacitatea de a ne vedea partenerul ca și cum l-am vedea prima dată. Îl vedem prin mormanul de vase nespălate. Și vasele câștigă întotdeauna. Din păcate exact în fața partenerului ne punem masca „ normalității” și ne simțim mai confortabili să ne expunem dorințele și fanteziile sexuale cu o persoană cu care nu trebuie să iei micul dejun următorii 30 de ani. În fond toți avem cam aceleași fantezii, doar ne ascundem unul de altul de frica respingerii.
Fiecare partener trebuie să își descopere identitatea sexuală, plăcerile, fanteziile apoi să le exprime știind că celălalt îl acceptă în totalitate. Să îți descoperi sexualitatea nu este ușor. De mici suntem învățați că nuditatea este rușinoasă iar sexul este ceva ce mai mult înțelegi subliminal. Știi că trebuie să existe că doar așa procreezi dar mai mult de atât nu ți se explică. Îmi amintesc ca și copil că atunci când era o scenă de sex și eram cu părinții îmi mutam privirea de pe ecranul televizorului și nu pentru că ei îmi spuneau asta ci pentru că le simțeam propria rușine. Am înțeles din aluziile vagi și discuții auzite pe la ușă că bărbatul vrea sex, femeia nu. Femeile nu sunt ființe sexuale ca bărbații. O femeie „ bună” face sex pentru că bărbatul vrea, are orgasm pentru a-i valida lui masculinitatea, nu are dorințe sexuale și practic doar se supune ca o legumă dorințelor masculine altfel intră în categoria femeilor indecente. Și ce bărbat vrea de nevastă o astfel de femeie? Păi, cam toți. Suntem crescute să credem că fericirea supremă este căsătoria iar în cadrul ei sexualitatea este modul de a avea abonament la creșă, de a „ intra în rândul lumii”. Nesatisfăcută dar aliniată. Din fericire tot mai mulți bărbați și tot mai multe femei rup tiparele astea și devin autentici în intimitate, în relații.