Am auzit de multe ori că sunt prea mult. Am crezut. Apoi m-am uitat în mine și am înțeles că ei sunt prea puțin.
Am atâtea nuanțe, atâta viață în fiecare celulă din mine.
Sunt vulcan, sunt furtună dar blândă ca o mâță care toarce.
Sunt incisivă când îmi atingi butoanele greșite dar patologic de loială persoanelor iubite. E o listă scurtă, intri greu în ea. Am multe bariere emoționale, multe răni ca piedici. Viața mi-a servit o tavă plină și eu am gustat din toate.
Sunt naivă.
Sunt inocentă.
Sunt animalică.
Sunt mult. Sunt tot.
Iau decizii greu dar nu las uși deschise către trecut. M-am plimbat mult prin el, tot acolo ajung.
Sunt femeie.
Sunt puternică dar devin plastilină dacă ai mâinile potrivite conturului meu.
Alerg prin viață dar rămân mută în fața unui apus de soare.
Am marea în mine și miros de toamnă.
Vreau mult. Vreau tot.
Nu îmi plac semnele de întrebare și nu îmi pun virgule în viață.
Sunt foc.
Vibrez.
Îmi place să merg prin ploaie.
Râd mult. Râd mereu și plâng ușor.
Port în mine note muzicale.
Sunt rezultatul oamenilor din jurul meu.
Picur iubire în fața ta și mătur tot în urma ta.
Nu îmi pun viața pe pauză, nu am buton de repeat. Îmi dau play cu fiecare respirație, cu fiecare vers care îmi vibrează între coaste.
Încă cred dar nu îmi întind mâinile în gol.
Visez mult dar îmi place realitatea.
Mă retrag în locul unde mereu este liniște atunci când zgomotul de afară îmi zgârie mușchiul inimii.
Privesc în mine des dar te ascult mai mult pe tine.
Nu am răbdare. Nu aștept.
Mă aprind repede și ard mult.
Sunt un puzzle complex dar nu complicat.
Îmi plac culorile și fug de umbre.
Mă îmbrac cu emoție și mă doare totul ușor.
Sunt văi și munți.
Sunt o scoică în marea vieții.
Da, sunt mult.