Ești pictorul desemnat de Univers
Să mă îmbraci în culorile întrebărilor,
Și cu cinism arunci pietre pe suprafața lină a amorului meu dilatat.
Ai mâini dibace și cu ochii închiși
Arunci plasa imaginației peste atâtea trupuri compuse din emoții.
În simțirea compusă din culorile apusului de soare
Aștepți răspunsuri, le pescuiești și le întorci
Pe față, pe dos,
Le așezi în arhivele începutului și-ale sfârșitului.
Toate încep și toate se sting.
Eu nu cunosc sfârșitul căci i-am cântat Universului
Ca răspuns la șoaptele mele murdare de dor
Mi-a pus harta vieții în brațe și mi-a spus
că drumul meu e drept
Să nu las mâini murdare de alte contururi trasate
Să îmi amestece culorile inocenței.
Uneori, Universul visează.
Uneori, îl trezesc eu.
Alteori, doar simt culorile.