Sună alarma. O opresc și mă uit la ceas. 5 dimineața. Mă ridic și încep mecanic să mă pregătesc. Îmi este teamă că dacă mă gândesc că peste câteva ore o să fiu singură, într-o țară străină, la câțiva mii de km de casă, anxietatea o să mă inunde. Așa că mi-am băut cafeaua, mi-am pupat mâța și m-am urcat în mașină să plec la aeroport. Singură. Pentru prima dată în viața mea. Cu câteva zile înainte de a pleca dacă îi dădeam propriei minți voce auzeam numai : „ Ce Dumnezeu cauți tu singură la câțiva mii de km de casă?”. Așa că am pus pauză și pur și simplu nu m-am gândit. Cred că mi-am permis să mă relaxez, să simt și să gândesc după câteva zile. Așa am realizat că nu am fost deloc anxioasă, nici măcar un minut ci doar mult mai atentă. Mintea este complexă și generează atâtea mecanisme menite să ne țină în siguranță dar pe loc. Stând doar în prezent, anxietatea a dispărut. Trebuie să ajung la aeroport, trebuie să trec de securitate, trebuie să mă urc în avion, trebuie să mă urc în autobuz, trebuie să îmi pun adresa pe gps să ajung la cazare. Bun. Fiecare pe rând. Da, am ajuns mult mai devreme oriunde, da, mi-am verificat biletele, bateria la telefon de n ori dar totul a curs așa lin încât la sfârșit m-am mirat singură de ce îmi era atât de frică.
Să călătoresc singură era una din dorințele și fricile mele. În România am călătorit dar să zbor în altă țară mi se părea un balaur care mă poate zdrobi. Este un sentiment minunat, o împletire de emoții. Am simțit o libertate absolută, un pansament pentru încrederea în mine care a fost una cu pământul cam toată viața dar și o mare responsabilitate față de mine. Parcă ți se trezește instinctul de supraviețuire. Ești singură, nu suni un prieten să te ajute să îți cari plasa sau să meargă cu tine la masă.
Să îmi beau cafeaua singură într-o boulangerie într-o zi oarecare, să vizitez un muzeu singură, să mănânc fructe de mare în port, să stau pe plajă și să îmi scriu gândurile, să merg cu trenul în alt oraș, să hoinăresc pe străzi atunci când nici măcar semnal la telefon nu mai am și să fiu bine. Atunci când călătorești singura ești mult mai deschisă față de locurile pe care le vezi, față de oamenii pe care îi întâlnești. Eu sunt o persoană introvertită dar dacă treci de anumite bariere emoționale și apeși butoanele potrivite vorbesc până te obosesc. Dar la primele interacțiuni sunt mereu foarte rezervată. Călătorind singură am observat deschiderea de a cunoaște persoane noi, lejeritatea în a interacționa care mi-au lipsit mereu.
Nu am simțit că am fost în vacanță, am simțit că am fugit, că am evadat pentru că aveam nevoie să scap de tot bagajul emoțional adunat și prin fiecare emoție trăită m-am cunoscut un pic mai mult pe mine. Și faptul că mi-am înfruntat frica asta, ea a devenit mică, dar atât de mică încât abia aștept următoarele vacanțe. Nu o să călătoresc mereu singură dar o dată pe an, o să fie o regulă. Doar într-un mediu străin simt că sunt în conexiune totală cu mine, nu îmi abate nimic cunoscut atenția de la mine. M-am descărcat emoțional mult în Franța, am scris în jurnal mult, am plâns mult, am râs mult și îmi amintesc momentul când avionul a întors pe pistă și am văzut aeroportul. Am simțit că am lăsat câteva straturi din mine care mă împovărau pe fiecare străduță pe care m-au dus pașii. M-am întors mai senină, mai echilibrată. Mi-am făcut un pic curățenie în mine ca să pot să văd copacii de pădure. Poate despre asta este fiecare lucru pe care îl trăim. Să ne vedem mai bine, să ne simțim emoțiile. Călătoritul singură este una din metodele care funcționează pentru mine. Mă las prinsă de ritmul zilnic foarte ușor, sunt acaparată de muncă și de ce trebuie să fac până uit să fiu. Călătoritul singură îmi amintește să exist, să respir, să fiu, să simt. Și fiecare vis, dorință, idee, viziune este simplă de realizat dacă ne permitem să o lăsam să fie. Unul din cuvintele pe care le urăsc în viața asta este „ dar” folosit în sensul că vreau să fac asta, dar…, vreau să trăiesc asta dar,.. etc așa că o transform cuvântul în darul pe care mi-l ofer mie zi de zi de a trăi cât mai aproape de ceea ce sunt.