Vindec.
Mă vindec.
Te smulg din mine bucată cu bucată.
Și sângerez.
Și urlu.
Urlu la cine ai fost și la tot ce nu ai făcut.
Mai fac un pas.
M-am uitat în tine și doare când urlu din tine.
Doare când mă smulg din tine și doare și mai tare când mă gândești.
Când mă plimb prin tine să știi că eu, cuvinte împrăștiate de dor, alunec în tine să pot să respir.
Să exist dincolo de nu.
Ți-am fost și nu ai știut ce să faci cu mine.
Nu mi-ai fost și te-am căutat în fiecare cuvânt.
Te caut.
Te închid în mine.
Te scot.
Urlu.
Urlu la tine cu tot focul pe care atât te-ai străduit să îl stingi.
Vreau să mă smulg din tine.
Cu dinții să smulg tot ce din mine s-a transformat în ce ți-ai dorit să fiu.
Nu te vreau dar îmi lipsești.
Nu te vreau dar te plimbi prin mine ca un chiriaș care îmi afumă sufletul cu tot ce poate face.
Și nu face.
Nu te vreau dar te-ai imprimat pe buzele mele și miros a tine și când e frig afară.
Îmi dai o șuviță de păr de pe față și eu alunec.
Alunec în momentul în care fiecare gând mi se năștea din existența ta.
Nu înțeleg.
Nu am înțeles.
Nu mai vreau să înțeleg.
Păcat.
Te-aș fi iubit dincolo de ce crezi tu că este iubirea.
Scrisoare semnată de o amintire.