Aseară am fost la piesa de teatru “O noapte furtunoasă” la Teatrul Dramatic din Brașov și a fost efectiv minunată. La sfârșitul piesei, actorul Dan Cogălniceanu a întrerupt aplauzele pentru a anunța moartea actorului Mihai Bica și a ține un moment de reculegere. Mi-a scăpat un nu și mi s-au umplut ochii de lacrimi. Mihai Bica este actorul care m-a făcut să mă îndrăgostesc de teatrul din Brașov. Prima piesă la care am fost când m-am mutat aici a fost “Fanteziile sexuale ale soțului meu aproape că m-au înnebunit” cu Mihai Bica în rol principal. M-am îndrăgostit iremediabil de modul total de a intra în pielea personajului și de emoțiile transmise prin fiecare cuvânt, gest. Când l-am văzut în piesa Regele Lear m-am gândit îndelung cum poate un om să joace o piesă întreagă singur pe scenă. A fost fabulos.
L-am văzut în aproape toate piesele și simt un gol știind că este o experiență la timpul trecut. Vestea de aseară m-a făcut să mă gândesc cum modul în care alegem să ne trăim viața, să ne dăruim celorlalți prin modalități unice schimbă iremediabil vieți, trezesc emoții, modelează visuri. El mi-a deschis viața spre un frumos și emoții pe care doar prin teatru le poți experimenta. Și prin frumosul acesta m-am trăit pe mine. Nu ar trebui să subestimăm niciodată impactul nostru asupra celor din jur și să avem grijă să lăsăm urme frumoase.